Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi, cunoscut în istorie sub numele de Sandro Botticelli (aproximativ 1445 – 1510) a fost un pictor italian al Renașterii timpurii, considerat unul dintre cei mai mari reprezentanți ai renașterii italiene.
Reputația postumă a lui Botticelli a avut de suferit până la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost redescoperit de prerafaeliți care au contribuit masiv la reevluarea operei sale.
Pictor și desenator, florentinul Sandro Botticelli a fost unul dintre cei mai apreciați artiști din Italia. Lucrările sale, printre care grațioasa Madona și Pruncul, dar și picturile sale mitologice în mărime naturală precum „Venus și Marte”, au fost extrem de populare în timpul vieții sale.
Numele său real nu a fost Sandro, ci Alessandro di Mariano di Vanni Filipepi, Sandro fiind, lesne de ghicit, o prescurtare de la Alessandro, în vreme ce Botticelli era o poreclă (cuvântul semnificând „butoiaș”, „micul butoi”), așa cum pare să fi fost strigat unul dintre frații săi, mai târziu el însuși preluând această poreclă.
Cea mai scumpă lucrare a lui, Tânărul ținând un medalion, s-a vândut cu aproape 93 de milioane de dolari, în februarie 2021, în cadrul licitației Sotheby’s din New York, devenind a doua cea mai scumpă lucrare veche vândută într-o licitație, după opera lui Leonardo da Vinci, Salvator Mundi, în valoare de peste 450 de milioane de dolari. Tabloul este considerat de experți a fi, din punct de vedere al calității picturii, unul dintre cele mai frumoase pe care le-a creat Botticelli și care se află expuse în muzeele lumii.
Deși nu a fost identificat bărbatul pe care maestrul renascentist l-a reprezentat în tabloul său, experții de artă au sugerat că ar putea fi vorba despre Giovanni di Pierfrancesco de ‘Medici, fratele lui Lorenzo de Medici. Tabloul de mici dimensiuni aparține perioadei secolului al XIV-lea.
„Chiar dacă unele dintre cele mai cunoscute și mai apreciate lucrări ale lui sunt capodoperele Nașterea lui Venus și Primavera, în timpul carierei sale a realizat o serie de picturi cu teme sacre, executate într-o manieră foarte tandră, delicată și rafinată”, a declarat Nichola H.J. Hall, co-președintele internațional al casei de licitații Christie’s pentru picturile marilor maeștri clasici.
„Din primele 20 de loturi ale tablourilor artistului vândute la licitație, nu mai puțin de 14 sunt picturi ale Fecioarei cu Pruncul, acestea fiind cele mai scumpe lucrări ale sale din toate timpurile”.
A realizat numeroase ilustrații pentru autorul său preferat, Dante, numai pentru „Divina Comedie“ creând 92 de imagini senzaționale, dar și pentru Giovanni Boccaccio („Decameronul”).
Pasiunea lui pentru pictură s-a materializat la vârsta de 18 ani, Botticelli fiind remarcat de călugărul și pictorul italian Fra Filippo Lippi, cel care avea să-i fie profesor și îndrumător de seamă, stilul pictural al lui Lippi, format la începutul Renașterii florentine, a fost fundamental pentru propria formație artistică a lui Botticelli. Mai târziu, elev al lui Botticelli avea să-i devină fiul lui Lippi, Filippino Lippi, conceput, potrivit istoricului de artă Giorgio Vasari, în urma unei relații pe care călugărul ar fi avut-o cu o tânără pe nume Lucrezia Buit, în timp ce aceasta îi poza ca model pentru tablourile sale.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără – Nașterea lui Venus, La primavera, Adorarea Magilor (reprezentare a unei scene biblice), Diagrama Iadului, Alegoria Forței, Madonna del Magnificat, Portretul unei femei tinere, Tânăr ținând un medalion.
Colecția artistică a lui Botticelli cuprinde aproximativ 137 de tablouri, însă numai o parte dintre ele (în jur de 50) rezistând în timp.
Unul dintre cei mai mari fani ai săi a fost Lorenzo de Medici (1449 – 1492). La fel ca Leonardo da Vinci, Botticelli a fost printre artiștii de la curtea florentină a lui Lorenzo de Medici, politician, conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii și un important patron al artelor care l-a susținut pe Botticelli, inclusiv material, oferindu-i propriul spațiu în care să-și creeze un atelier chiar în curtea Palatului Medici.
Deși Botticelli avea o relație strânsă de prietenie cu Lorenzo de Medici, pictorul era un mare admirator al preotului dominican Girolamo Savonarola (unul dintre dușmanii patriarhului familiei Medici) care sfidase papalitatea, profet autointitulat, care ajunsese chiar să se identifice cu Iisus Hristos. Deși era o pietate remarcabilă, deseori cădea în excesele fanatismului și extremismului, pledând, printre altele, pentru reînnoirea artei creștine și distrugerea artei seculare și a artefactelor culturale. S-a scris că Botticelli era un partizan atât de înflăcărat al călugărului Savonarola și ajunsese să-i îmbrățișeze atât de tare ideile încât la un moment dat era determinat să renunțe la pictură.
Pe 7 februarie 1497, atunci când Savonarola a organizat aşa numitul „Rug al Vanităţii”, în mijlocul căruia locuitorii Florenţei au fost siliţi să-şi arunce jocurile de şah şi table, laolaltă cu alte „unelte ale păcatului” precum oglinzile, cărţile de joc, măştile de carnaval, hainele elegante, obiectele de artă, lucrurile scumpe, statuetele şi picturile care reprezentau nuduri, şi nu în ultimul rând cărţile şi scrierile considerate indecente sau eretice, se spune că printre cei care au fost siliți să renunțe la lucrările lor și să le arunce pe foc s-a numărat inclusiv Botticelli care și-ar fi distrus tablourile cu teme mitologice în care apăreau nuduri de femei.
Deși este aproape sinonimă cu numele Michelangelo (contribuția lui artistică în ceea ce privește renumita capelă este majoră), la realizarea picturilor Capelei Sixtine au contribuit mai mulți artiști printre care și Botticelli căruia i se atribuie fresca „Ispitirea lui Iisus” și „Tinerețea lui Moise” executate între 1480 și 1482. Artistul a fost ajutat de mai mulți asistenți pentru a desăvârși scenele picturilor desfășurate pe pereții Capelei.
În ultimii ani ai vieţii sale, opera lui Botticelli ieșise din atenția publicului care începuse să fie interesat mai mult de alți artiști, precum Leonardo da Vinci, Rafael Sanzio şi Michelangelo.
Botticelli pare să fi murit sărac, acesta dându-și ultima suflare pe 17 mai 1510, la 65 de ani, fiind înmormântat în capela familiei Vespucci din biserica Ognissanti din Florența.
Surse:
https://news.artnet.com/art-world/renaissance-master-sandro-botticelli-835226
https://www.britannica.com/biography/Sandro-Botticelli
Castelul Bethlen din Criș, cel mai frumos castel renascentist din Transilvania
Mărgele italiene din epoca renascentistă, descoperite în Alaska, rescriu istoria Americii
Italienii au inventat robotul care sculptează marmura aproape la fel de bine ca Michelangelo